Note de curs

a)Specificitatea. Se datoreaza existentei pe suprafata limfocitelor a receptorilor pentru antigen ce sesizeaza diferentele intre agentii infectiosi. Receptorii pentru antigen ai unui limfocit dat recunosc un singur antigen. Intereactia receptorilor pentru antigen cu structura lui antigenica specifica determina un semnal, capabil sa initieze activarea celulara.

b) Memoria imuna. Expunerea repetata la acelasi antigen determina un raspuns imun specific, mai rapid, mai intens si mai adecvat. La prima expunere la un antigen, in organism exista un numar redus de limfocite care recunosc si declanseaza raspunsul imun, asigurand eliminarea agresiunii. In urma primului raspuns imun, in organism persista o populatie limfoida specifica mai numeroasa, capabila sa ofere o protectie superioara la o noua expunere la acelasi antigen.

3.Clasificarea raspunsului imun Raspunsul imun este mediat prin doua mecanisme interdependente:

-Imunitate umorala – manifestata prin secretia de anticorpi de catre LB.

-Imunitate celulara – manifestata prin intermediul LT.

A. Raspuns imun umoral (RIU)

a) Definitie RIU. RIU consta in producerea de anticorpi specifici. Imunitatea umorala intervine in distrugerea bacteriilor extracelulare, neutralizarea virusurilor, inhibarea toxinelor.

b) Etape RIU In cazul in care un microorganism depaseste barierele naturale este preluat de o celula prezentatoare de antigen (de exemplu un macrofag ) si prelucrat pe parcursul deplasarii acesteia de la locul de penetrare al antigenului pana la organul limfoid regional (ganglionul limfatic).

Macrofagele preiau informatiile antigenice si le predau limfocitelor B prin intermediul limfocitelor Th (helper) care mediaza predarea antigenului de la macrofag la LB. Macrofagele au putere mare de fagocitoza, dar digera doar partial antigenul ingerat. Acesta este degradat de enzimele proteolitice din fagozom rezultand un fagolizozom. Macrofagele preiau antigenul, il proceseaza in fragmente polipeptidice cu identitate antigenica (epitopi conformationali). Intracelular, aceste fragmente sunt preluate de CMH (complexul major de histocompatibilitate), complexul rezultat fiind transportat la suprafata celulei. Macrofagele interactioneaza apoi cu limfocitele, care au receptori specifici pentru antigenul prezentat. De asemenea acestea elibereaza in mediu interleukine (IL-1, IL-12) care impreuna cu interactiunea dintre cele doua tipuri de celule contribuie la activarea, proliferarea si diferentierea limfocitelor Th in Th1 si Th2.

Limfocitele Th2 activate secreta un set de citokine care determina proliferarea si diferentierea limfocitelor B stimulate de antigen catre plasmocit. Limfocitul B mic, competent, este o celula in asteptare, incapabila de diviziune. Dupa ce a preluat informatia antigenica cu ajutorul receptorilor de pe suprafata membranei se transforma in limfoblast sau in limfocit B cu memorie.

Limfocitele B cu memorie au pe suprafata lor receptori pentru antigenele care le-au stimulat aparitia. Se mentin in circulatie iar la un nou contact cu antigenul raspund rapid fara a necesita interventia macrofagelor. Sunt raspunzatoare de raspunsul imun secundar.

Din limfoblast deriva plasmocitul care are capacitatea de a sintetiza mari cantitati de anticorpi. Acestia sunt eliberati fie prin citoliza, adica prin umplerea rezervoarelor celulare, ducand la ruperea membranei celualare si eliberarea anticorpilor, fie prin plamatoza, adica prin detasarea din plasmocit a unor portiuni din citoplasma ce contin anticorpi. Anticorpii specifici se leaga de membrane microorganismului, contribuind la eliminarea acestuia prin liza mediata de complement, CCDA sau fagocitoza.

c) Dinamica RIU

• 
  RIU primar- este raspunsul imun generat dupa contactul primar al organismului cu antigenul. In dinamica acestuia se disting mai multe faze. Inaintea contactului cu antigenul, in organism nu exista anticorpi. Ei apar abia la 4-7 zile dupa primul contact, in concentratii mici. Apoi titrul lor creste, atingand un maxim la 10-14 zile de la stimulul antigenic. Acest titru ramane maxim cateva zile, dupa care incepe sa scada.
  
• 
  RIU secundar- apare cand se repeat contactul cu acelasi antigen. Titrul anticorpilor creste rapid si atinge un maxim dupa o saptamana de la stimulare. Titrul maxim este mult superior celui din RIU primar, se mentine mai mult timp si coboara mai lent. Dupa primul contact apar LB cu memorie care la al doilea contact cu antigenul raspund mult mai repede si mai intens deoarece nu necesita interventia macrofagelor.
  
• 
  Poate exista si un raspuns imun tertiar, cuaternar, in situatia in care se repata contactul cu antigenul.
  

Intereactie celula prezentatoare de antigen - limfocit T: subtipuri limfoide T helper si rolul acestora in imunitate. Celula prezentatoare de antigen (CPA) prezinta limfocitului T helper fragmente polipeptidice, rezultate din procesarea antigenului. CPA ofera limfocitelor T multi alti stimuli, atat prin intermediul receptorilor de suprafata, cat si prin sinteza de citokine. Limfocitele TH1 participa la activarea macrofagelor, a limfocitelor T citotoxic si a celulelor NK, in timp ce TH2 asigura activarea limfocitelor B (LB).

Raspuns imun celular (RIC)

a) Definitie RIC. RIC apare in cazul celulelor infectate cu virusuri, microorganisme cu multiplicare intracelulara, paraziti intracelulari, celule tumorale.

b) Etape RIC. Dupa patrunderea antigenului in organism acesta este preluat de macrofage, degradat in pepdide si transportat la suprafata celulei. Urmatoarea etapa consta in recunoasterea peptidelor antigenice de catre limfocitele LT helper si activarea lor. Interactiunea care are loc la nivelul receptorilor de suprafata intre macrofage si limfocitele T, precum si eliberarea in mediu a interleukinelor sintetizate de acestea determina activarea, proliferarea si diferentierea limfocitelor Thelper in Th1 si Th2.

Limfocitele Th1 activate secreta interleukine care influenteaza macrofagele prin amplificarea gradului de activare si a abilitatii de a distruge sau fagocita agentii patogeni, mecanism care contribuie la eliminarea germenilor intracelulari. De asemenea influenteaza si limfocitele Tc (citotoxice), care sunt foarte eficiente in eliminarea celulelor proprii infectate viral. Urmeaza apoi generarea limfocitelor Tcitotoxice care sunt selectionate in functie de specificitatea lor fata de antigen si activate de diferite limfokine (IL-2) secretate de limfocitele Th1 activate.

c) Dinamica RIC

• 
  RIC primar- apare la primul contact cu antigenul, cand acesta este preluat de macrofage sau direct de limfocitele Th. Informatia antigenica este transmisa limfocitului T mic, in asteptare care detine pe suprafata sa receptori complementari cu informatia antigenica.
  
• 
  Memoria imunologica- se manifesta la al doilea contact cu antigenul
  

Citotoxicitatea mediata celular; rolul limfocitelor T helper. CPA prezinta fragmentul polipeptidic limfocitelor LT (subtipul TH1), care ofera semnale stimulatoare limfocitelor Tcitotoxic. Acestea recunosc peptidul non-self de pe suprafata celulei-tinta, initiind distrugerea acesteia.

Raspunsul imun specific este un proces complex, care antreneaza mai multe tipuri de celule. Limfocitele raman insa "actorii principali", diferentierea acestora asigura specificitatea raspunsului imun si controlul activitatii celorlalte celule imune, determinand in final indepartarea agresorului. Dupa ce microorganismul este indepartat, mecanismele de amplificare ale raspunsului imun dispar si prin feedback negativ acesta diminua treptat. Stingerea raspunsului imun apare in principal ca rezultat a 2 factori, eliminarea stimulilor pozitivi generati de prezenta microorganismelor si activarea limfocitelor T supresoare. Dupa stingerea raspunsului imun, va persista o populatie reziduala de limfocite, celule de memorie, cu specificitate inalta pentru antigenul implicat, care au o durata lunga de viata. Limfocitele de memorie sunt atat de linie B, cat si de linie T. Ambele subtipuri celulare asigura: protectia oferita de vaccinare, raspunsul imun secundar si rejectia accelerata a grefei la primitorii de grefe multiple.

Prin toate aceste mecanisme se asigura distrugerea antigenului si vindecarea organismului care devine apoi imun fata de agentul cauzal al bolii respective.
BIBLIOGRAFIE

Manual Microbiologie, Autori: Lucia Debeleac, M.C.Popescu-Dranda,

Bacteriologie, Autori: Mircea Ioan Popa M.D.,Ph.D.,M.P.H. Loredana Gabriela Popa M.D.,Ph.D.

ro.wikipedia.org

www.emcb.ro

www.fiziologie.ro

facultate.regielive.ro

13.Produse biologice de diagnostic, tratament si profilaxie

(ANTON CRISTINA, AN: II GRUPA: 1 09.04.2009)

PRODUSE BIOLOGICE: VACCINURI SI SERURI

Starea de rezistenta specifica antiinfectioasa a organismului care in mod natural survine in urma unei boli sau infectii inaparente, poate fi obtinuta in practica in anumite imprejurari, in mod artificial, deci voit, realizind:

- imunitatea activa prin vaccinuri si

- inunitatea pasiva, prin seruri specifice.

A. VACCINAREA SI VACCINURILE

Observatii din timpuri foarte indepartate au aratat ca un organism care a trecut printr-o boala infectioasa si s-a vindecat, nu se mai reimbolnaveste in cursul epidemiilor urmatoare. Aceasta observatie a condus in trecut la ideea de a provaca prin diferite metode, infectii usoare la om care sa determine ulterior o rezistenta specifica pentru anumite boli infectioase, cu evolutie grava.

Astfel, in India si China inca din secolul XI, se practica variolizarea ca metoda de prevenire a variolei, care pe atunci prezenta o gravitate exceptionala. Variolizarea utiliza drept material vaccinant crustele provenite de la bolnavi, care dupa uecare (prin care se atenua agentul infectios) erau transformate in pulbere si aplicate intranazal la oameni sanatosi. La sfarsitul secolului XIX Edward Jenaer, a utilizat in acelagi scop puroiul pustulelor de la vaci care prezeatau vaccina, o boala asemanotoare variolei de la on. In acest fel s-a efectuat vaccinarea antivariolica, prima vaccinare din lume in 1798 de catre Jenner, Inainte chiar de se cunoaste agentul etiologic al acestei boli.

Tot pe baza observatiilor empirice la noi in Transilvania in secolul XVII pentru a preveni variola copiii erau scaldati in lapte cu care se spala ugerul vacilor bolnave de vaccina,

Mult mai tarziu dupa descoperirea virusurilor, si demonstrarea inrudirii antigenice dintre virusul variolei si cel vaccinal s-a putut explica reactia de imunizare incrucisata realizata la om prin virusul vaccinal contra infectiei variolice. Din acest motiv virusul vaccinal este folosit si in prezent pentru prepararea vaccinului variolic.

Pasteur a contribuit in larga masura la aplicarea stiintifica a vaccinarii si a preparat cateva vaccinuri foarte valoroase. El a demonstrat pentru prima oara posibilitatea transformarii microorganismeler sub influenta diferitilor factori in variante stabile cu virulenta atenuata, fapt care a fost pe deplin confirmat de studiile recente de genetiaa in cadrul fenomenului general de variabilitate,

Pasteur a utilizat pe atunci pentru preparare de vaccinuri, micrroorganisme vii cu virulenta atenuata de exemplu: cultura atenuata prin invec_{hire peatru vaccinul holera gainilor, invechire si uscare} ^{pentru prepararea vaccinului antirabic sau caldura} _(42,5°C) pentru prepararea vaccinului carbunos.

Ori, in prezent, cand in numeroase infectii (tuberculoza, bruceloza, febra tifoida etc.) in cadrul imunitatii specifice antiinfectioase s-a demonstrat in mod categoric si participarea factorului celular, este mai bine inteleasa aplicarea vaccinurilor vii cu virulenta atenuata, care in aceste infectii sunt deoseit de eficiente. Asadar, vaccinnrile sunt preparate biologic care determina dupa introducerea lor in organismul sau animal producerea unei stari de imunitate specifica fata de o anumita infectie bacteriana sau virala. Termenul de vaccinare vine de la virusul vaccinal (vaccina) utilizat pentru prima vaccinare antivariolica, dupa care termenul s-a generalizat fiind utilizat p_{entru orice imunizare activa}, artificiala. Vaccinurile pot fit antibacteriene, antivirale, entirickettsiene.

I. VACCIRURILE ARTIBACTERIENE

Aceste vaccinuri utilizeaza drept antigen corpul bacterian sau produsele elaborate de acestia (toxinele miorobiene).

_{1. Vaccinurile corpusculare} se prepara din corpul bacterian si ele pot fi:

a)vaccinuri copusculare vii cu virulenta atenuata, exemplu:

-vaccinul BCG utilizat in profilaxia tuberculozei este o tulpina de origine bovina atenuata prin cultivarea repetata pe medii nefavorabile cu bila;

- vaccinul carbunos, in care virulenta microbului Bacillus anthracis a fost atenuata prin cultivarea la temperaturn mai ridicata (42°C);

- vaccinul tularemic, preparat din bacterii avirulente.

b) Vaccinuri corpusculare inactivate sunt preparate din suspensii bacteriene omorate fie prin caldura (+56-6o°C), fie raze ultraviolete, fenol, formol, mertiolat de sodiu etc. In acest fel sunt preparate vaccinurile: holeric, tifoidic, brucelos, stafilococic gonococic etc.

2. Vaccinuri preparate din extracte microbiene

Anumite vaccinuri se prepara din lizate sau extracte solubile bacteriene obtinute prin dezintegrarea cu ultrasunete a bacteriei sau procedee chimice (acid tricloracetic) urmate de concentrare si purificare

3. Vaccinuri preparate din toxine microbiene

Vaccinurile obtinute prin exotoxine bacteriene se mai numes "toxoid" eau "anatoxine"; ale sunt netoxice, dar foarte vaccinante putand determina in organism formare de anticorpi specifici (antitoxine). Exemple de astfel de vaccinuri sunt: anatoxina difterica, tetanica, botulinica, stafilococica.

Dupa numarul antigenelor pe care le contin exista:
a) vaccinuri monovalente, preparate dintr-o singura specie microbiana sau mai multe tulpini ale aceleiasi specii, de ex.: vaccinul tifoidic, stafilococic, anatoxina tetanica etc.;

b) vaccinuri polivalente sau asociate sunt preparate prin mai multe specii microbiene. Aceste vaccinuri sunt mai avantajoase pentru vaccinarile obligatorii din teren, necesitand un numar mai mic de inoculari in masa populatiei. Astfel exista:

- bivaccin, diftero-tetanic (DT);

-trivaccin, diftero-tetano-pertusis _(DTP);

- polivaccin, vaccin polimicrobian (polidin).

II. VACCINURI ANTIVIRALE SI ANTIRICKETTSIENE

Pentru prepararea unor astfel de vaccinuri se utilizeaza de obicei tulpini cu virulenta mult atenuata realizind adesea imunizarea prin infectii inaparente. Astfel stunt :

a) vaccinuri preparate din tulpini vii si atenuate, de ex.: vaccinul rabic, rujeolic, gripal;

b) vaccinuri preparate din tulpini vii, nepatogene: vaccinul poliomielitic.

Atat prepararea de seruri terapeutice cat si de vaccinuri necesita o cunoastere aprofundata a notiunilor de microbiologie generala si aplicativa.

De aceea prepararea acestor produse este efectuata de cadre cu inalta calificare in Institutul "Cantacuzino" Bucuresti si filialele acestuia.

Pentru prepararea oricarui vaccin se aleg tulpini bacteriene sau virale dupa un studiu minutios asupra proprietatilor si structurii antigenice. Adesea in acest scop se selectioneaza tulpinile cele ma epidemigenr dintr-o tara sau regiune, deci acelea care se izoleaza mai frecvent din masa populatiei in timpul epidemiilor.

In cazul tulpinilor cu virulenta atenuata varita bacteriana sau virala trebuie sa fie stabila din punct de vedere genetic si deci ireversibil pentru a nu determina in mod accidental imbolnlvirea 1a persoanele vaccinate (prin revenirea caracterului de virulenta) si in felul acesta sa se creeze focare noi de infectie in coleetivitati.

Pentru preparare de vaccinuri corpusculare tulpinile bacteriene se cultiva in conditii optime pe medii adecvate pentru a obtine cantitati mari de cultura. In scop de inactivare suspeneia bacteriana este supusa la diversi factori fizici sau chimici, cu actiune bactericida. Apoi se realizeaza concentratia necesara de bacterii si dupa o serie de controale se infioleaza, la nevoie se mai face o sterilizere finala se eticheteaza se se pastreaza la +4°- +15°C .

Pentru preparare de anatoaine tulpinile microbiene toxigene se cultiva pe nedii de cultura lichide in conditii optime pentru a obtine cantitati maxime de toxina. Cultura se filtreaza iar filtratul steril care contine toxina se trateaza cu formol 3-4%o 91, si se mentine la termostat la 39°C timp de 2-4 saptamani (in raport de natura toxinei) pentru detexifiere. In acest fel preparatul devine netoxic dar isi psstreaza proprietitile antigenice, deci vaccinante.

Pentru a fi mai eficiente si a inlatura riscul fenomenelor de sensibilizare, in prezent anatoxinele se _{prepara purificate si adsorbite} (cu foefat de aluminiu, fosfat de calciu, cu rol de adjuvant).

Vaccinurile antivirale utilizeaza drept material pentru preparare de vaccinuri culturi de celule, oua embrionate eau diferite tesuturi de animale infectate cu virusul respectiv.

In prezent se prepara si unele vaccinuri liofilizate ca de ex.: vaccinul BCG, variolic.

Autovaccinul reprezinta un vaccin antimicrobian preparat din bacteria patogena izolata de la un bolnav si utilizat la acelasi bolnav in special in infectii cronice, trenante, recidivante pentru care organismul realizeaza o slaba imunitate: infectii stafilococice, gonocociee etc.

Orice vaccin inainte de a fi utilizat este verificat din punct de vedere al "sterilitatii", "inocuitatii" adica a lipsei de virulenta sau toxicitate pentru animalele sensibile cat si a "eficacitatii" adica a puterii vaccinante.

Conditii de conservare si utilizarea vaccianurilor Vaccinurile se pastreaza la intuneric, in incaperi la +4°-15°C, cu respectarea indicatiilor de pe eticheta. Fiolele cu vaccin neetichetate, cu caractere fizice modificate, cu termen de eficacitate depasit, cele care au fost supuse inghetului si dezghetului sau care in momentul deschiderii emana un miros dezagreabil, nu pot fi folosite sub nici un motiv.

Administrarea vaccinurilor.

Vaccinurile obligatorii de la noi din tara sunt

- vaccinarea difterica (anatoxina difterica)

- vaccinarea tetanica (anatoxina tetanica)

_{- vccinarea tuberculoasa} (BCG),

- vaccinarea in tusea convulsiva (pertusis).

Dintre vaccinarile antivirale obligatorii sunt:

- vaccinarea variolica (cu virusul vaccinal) suspendata datorita eradicarii acestei boli;

-vaccinarea poliomielitial (cu antigen viu).

Alte vaccnuri se aplica numai in conditii epidemiologice deosebite: vaccinul tifoidic, holeric, dizenteric (Shiga, Flexner), tularemic, pestos iar dintre cele antivirale vaccinarea gripala, variolica s.a.

Unele vaccinuri se administreaza numai la animale dar prezinta o deosebita importanta profilactiaa pentru om: vaccinerea carbunoasa, vaccinarea morvoasa, iar dintre cele virale vaccinarea _rabica.

Dozele si ritmul de vaccinare variaza in raport de fiecare vaccin, dar in general vaccinurile antimicrobiene cu eficienta mai slaba me administreaza, in cel putin 3 doze iar anatoxinele in maximum 3 doze.

Vacciaurile antibacteriene mai putin eficiente n_{ecesita doze mai mari si vaccinari mai dese} (vaccinul tifoidic).

Ritmul de administrate variaza de la o saptamana _{la 4-6 saptamani,} ^{iar revaccinarea se practica} dupa 1-3-5-7-9 ani, in raport cu riscul inboingvirilor pentru o anumita boala.

Caile de administrare ale vaccinurilor sunt foarte diferite: intradermic: BCG, vaccinul variolic; subcutanat: rabic, tetanic; intramuscular: difteric; oral: vaccinul poliomielitic; pe mucoasa nazala: vaccinul gripal.

Raspunsul imunologic al organismului variaza _{in raport cu calitatea vaccinului} (valoare antigenica, specie microbiana, metoda de preparare) apoi modul de administrare _{(cale, cantitati, intervale) precum si d}e reactivitatea iadividuala a persoanei vaccinate.

Deoarece prin vaccinare se realizeaza o imunitate dobandita in mod activ, deci cu participarea sistenului imunocompetent, la primul contact al organismului cu vaccinul, starea de imunitate se instaleaza lent, dupa 2-8 saptamani _{"raspuns de tip} primar". Imunitatea obtinuta prin vaccinare este solida si de lunga durata (aproximativ 1 an pentru vaccinurile bacteriene, 3-5 ani pentru anatoxine).

Reactiile de"rapel" sau revaccinarile realizeaza in organism o elaborare activa de anticorpi, raspuns de tip secundar".

Indicatii. Vaccinurile vor fi aplicate la persoane sanatoase, in anumite limite de varsta.

Pentra unele vaccinuri sunt indicatii speciale referitoare la varsta de ex.: BCG-ul se aplica in prima luna dupa nastere, vaccinul variolic intre 3 luni si 1 an etc.

Contraindicatii. Nu se vaccineaza persoanele imune sau cele cu infectii acute sau cronice: vasculare, hepatice, renale; de asemenea vaccinurile sunt contraindicate la persoane cu stari alergice.

Reactji post-vaccinale pot fi: toxice si de sensibilizare. Usoare reactii toxice pot fi determinate de vaccinurile bacteriene administrate parenteral. Acestea sunt fie reactii locale: edem, roseata, reactii inflamatorii dureroase pana la reactii generale: febra, curbatura, cefalee.

Uneori apar fenomene de sensibilizare fie la proteinele bacteriene fie la proteinele din aediul de cultura care a servit pentru cultivarea bacteriilor; de aici necesitatea prepararii de vaccinuri purificate (anatoxine).

In concluzie, vaccinurile sunt preparate biologice valoroase, cu deosebita eficienta in profilaxia _{bolilor infectioase (vaccino-profilaxia). In unele} situatii ele se utilizeaza si in tratamentul unor boli _infectioase (vaccino-terapie) in scopul de a consolida starea de imunitate a unui bolnav, dupa tratament cu ser terapeutic; un alt exemplu este utilizarea autovaccinului in tratamentul afectiunilor cronice.

B. SERURI IMUNE

Serurile imune sau terapeutice sunt produse biologice obtinute din singele unui animal imunizat activ prin vaccinare eau al unui convalescent imunizat activ prin boall .

In ambele cazuri serul contine anticorpi specifici, capabili sa neutralizeze antigenul respectiv.

Serurile imune terapeutice se prepara de obicei pe cai prin hiperimunizare. In acest scop se inoculeaza la aceste animale doze crescande de culturi microbiene, inactivate gi apoi vii in cazul serurilor antibacteriene sau anatoxina urmata de toxina in cazul serurilor antitoxinice. Dupa 8 zile se face o sangerare de proba, pentru titrarea anticorpilor; daca acesta este destul de ridicat, se fac mai multe singergri , de la acelsi animal putind acoate aproximativ 8 litri la o singura sangerare. Recoltarea se face In circuit inchis, aseptic. Apoi, sangele se lasa sa coaguleze, se decanteaza, i se adauga un conservant (mertiolat de sodiu 1/lo.ooo sau fenol o,25%) dupa care serul se filtreaza si se controleaza din punct de vedere al sterilitatii.

Se poate utiliza in stare nativa sau purificat si concentrat (de 4-l0 ori).

Dupa provenienta lor serurile imune pot fi:

- seruri omologe (ser de convalescent In rujeola sau tifos exantematic) si

- seruri heterolege preparate pe cai.

Dupa actiunea seruriler imune in organism serurile pot fi clasificate in:

- antimicrobiene, serul streptococic, meningococic ;

- antitoxice, serul tetanic, difteric;

- mixte, serul gangrenos, carbunos, dizenteric.

Dintre serurile antivirale cel mai important este serul rabic.

Serurile umane. Pana nu de mult se folosea ser uman, de convalescent sau de persoane trecute prin boala sau vaccinate. In prezent, din cauza pericolului de transmitere a hepatitei virale, nu so mai folosesc serurile umane totale ci sub forma de gemaglobuline.

1. Serurile imune de origine animala se administreaza cu deosebita eficienta in scop profilactic la persoane care sunt in pericol de a face o boala contagioasa (seroprofilaxie). Alteori, serurile se utilizeaza in infectii acute, evolutive, in scop de tratament (seroterapie). Din acest punct de vedere in special serurile antitoxice au o eficienta deosebita in tratamentul bolilor determinate de bacterii toxinogene, constituind de fapt, in aceste cazuri, unicul tratament salvator pentru bolnav.

Serurile antimicrobiene au o eficienta mai redusa in cadrul tratamentului specific antiinfectios.
Serurile se administreaza pe cale intramusculara (resorbtie rapida), subcutanat (resorbtie lenta) si in mod exceptional pe alta cale.

Deoareoe serul contine aticorpi gata formati, starea de imunitate de instaleaza imediat dupa inocularea intravenoasa si dupa cateva ore in cazul adninistrarii serului pe alte cai; imunitatea se numeste pasiva deoarece in acest caz organismul nu participa prin sietemul sau imunocompetent la formare de anticorpi.

Imunitatea pasiva asigura o protectie de scurta durata deoarece serul de cal, proteina straina pentru organismul uman, se elimina dupa 2-3 saptamani iar organismul devine din nou receptiv la infectia respectiva.

Mecanismul prin care actioneaza serurile imune antitoxinice ca si cele antivirale asta de a acoperi cu anticorpi suprafata moleculelor de toxina sau a particolelor virale, ceea ce altereaza configuratiile chimice specifice care asigura agentului toxic sau viral adsorbtia pe celulele sensihile. Datorita acestui mecanism eficienta lor este maxiaa cu conditia unei administrari precoce. Celulele lezate sau in care a patruns deja virusul nu mai pot fi aparate de anticorpii din serul imun.

Serurile antimicrobiene actioneaza facand bacteriile mai sensibile la actiunea fagocitelor si a complementului.

Deoarece starea de rezistenta antiinfectioasa specifica, dupa administrerea serului imun este de scurta durata, pentru a intari si prelungi starea de imunitate se recoamanda ca seroterapia a fie completata cu vaccinarea deci a imunizare activa care determina o imunitate specifica care se coatina si dupa eliminarea anticorpilor introdusi prin ser de ox.: in difterie, tetanos, seroterapia se continua de obicei cu adminiatrare de anatoxina.

Conditii de conservare si utilizere

Serurile se pletresza in camere useate, intunecoase la +4°-+15°

Serurile native (neprelucrate) Sunt lichide galbui, clare sau usor opalesceste, Cu un depozit albicioas dupa pastrare indelungatasi care nu constituie o contraindicatie la administrare.

In prezent se utilizeaza seruri purificate si concentrate, cu aspect galbui, lispede si fara depozit.

Serul nu va fi utilizat daca fiola nu are eticheta, daca este crapata, continutul tulbure sau cu depozit abundent, termenul de valabilitate depasit, sau la deschidere aegaja un miros dezagreabil.

In cursul administririi de seruri imune pot aparea uneori fenomene do sensibilizare.

Do aceea ianinte de a iscepe tratamentul trebuie de facut o ansamnza cirecta dandu-se o atentie deosebita persoanelor cu fenomene alergice (astm bronsie, exeso, alergii alimentare, sau color care au primit in trecut ser de cal).

De asesmenea este necesar un test cutanat pentru a cunosste reactivitatea persoanei la ser pentru a evita aparitia fenomenelor de sensibilizare.

In caz de test positiv se va face desensibilizarea se incepe cu dilutia care in doza de 0,1 ml ser nativ nu a produce decat o ugoara reactie locala si _{se injecteaza pe cale subcutanata din} 30 in 30 de minute, sub control medical strict, cate 0,2-0,4-0,6 ml dupa care se va trece la o concentratie mai mare.

Urmeaza administrarea terapeutica a serului imun nativ, sau purificat.

In caz de aceidente anafilactice se intrerupe injectarea serului si se aplica tratament adecvat: efadrina, adrenalina, antohistemanice, antihistaninioe, cortizon etc.

2. Serurile umane. Pentru a evita pericolul tranmiterii _{hepatitei virale prin ser uman total se foloseste inprezent aceste seruri sub forma de imunglobuline} (normale si specifice), care se administreaza de obicei in scop preventiv si sunt preparate prin fractionarea plasmei (cu alcool etilic la race) sau din placenta umana. Ele nu sunt antigenice si nici sesibilizante,

a. Imunglobulinele umane nespecifice (gamaglobulinele normale, standard sau polivalente), poseda un continut de anticorpi foarte variat ca specificitate, deoarece ele se obtin din singele adultului sanatos. Denumite impropriu"normale" ele exprima de fapt experienta imunologica a donatorului referitor la imbolnavirile bacteriene, virale sau la -vaccinarile obligatorii la care a fost supus in decursul anilor.

Principala indicatie a imunglobulinelor este in bolile virale in care se administreaza in scop profilactic, deci dupa primele zile de la contactul infectant, in care caz aceste preparate, inhiba patrunderea virusului in interiorul celulelor gazdei.

Imunglobulinele polivalente se aplica cu succes in numeroase boli virale ca de exemplu: rujeola, rubeola, varicela. oreion, hepatite virale sau boli bacteriene cum ar fit tusea convulsiva,difterie, infectii stafilococice, streptococice, astm bronsic etc. In toate aceste boli, imunglobulinele previn sau ateaueaza gravitatea infectiei, in unele cazuri fiind neaesara asocierea cu vaccinarea specifica.

Imunglobulinele polivalente se administreaza de asemenea la persone in mecanismele de de aparare imunologica (prin diminuare sau lipsa de anticorpi); ele eo administreaza prin injectii intramusculare.

b. Imunglobulinele umane epecifice Aceste produse au fost realizate In ultimii l0 ani din sangele donatorilor hiperimunizati fata de o anumita infectie, deci contin un singur fel do anticorpi apecifici intr-un titru foarte ridicat. Se utilizeasa in scop profilactic si curativ, prezentand urmatoarele avantaje

1. nu determina fenomene de sensibilisere ca serurile heterologe;

11. se pot administra deci in doze repetate;

111. doza utilizata este de 10 ori mai mica decat a serurilor heterolege;

1v. durata de imunizare reziduala (cu continut redus de anticorpi) este mult mai prelungita, pina la 14 saptamani;

v. fiind lipsite de riscul manifestarilor anafilactice, ele pot fi utilizate cu bune rezultate si la persoanele on teren alergic.

Practic se utilizeaza in tetanos, tuse convulsivai, aariola, rubeala, rujeola, rabie, oreion, herpes.

In aceste cazuri imunglobuliaele specifice se administreaza prin injectii intramusculare.

Pentru a preveni boala hemelitica la nou-nascut, explicata prin diferente antigenice sanguine intre mam (Rh-) si fat. (Rh+D), se administreaza imunglobulinele specifice anti D (Rhe) intramuscular la

Mama in prinele 72 ore dupa nastere. Anticorpii introdusisi au ca scop de a elimina rapid din circuitul sangvin al mamei eritrocitele foetale (Rh+) care, reprezinta antigene pentru mama si _{determina la acesta}, formare de anticorpi anti-eritrocite de fat, care 1a o urnatoare sarcina cu fat Rh+ pot determiaa liza globulelor rosii ale fatului in timpul sarcinii sau imediat dupa nastere; imunglobulinele. specifice impiedica acest fenomen, evitand anemia hemolitica la noul-nascut.

Imunglobulinele extrase din serul persoanelor normale (donatori) prezinta un efect protector in prevenirea aparitiei hepatitei infectioase _{(cu virus A).} Protectia se instaleazi dupa aproximativ 2 saptamani si se mentine 4-6 luni. Nu s-a demonstrat cu oertitudine un efect protector in hepatita serica (virus B).
Bibliografie

1.DUCA 'E.: "Curs do Microbiologie pentru studeatii _{facultatilor de medicina, Iasi,} 1973, pp.427-435.

2. GELL, P.S.H. , COOMBS R.R.A.: "Clinical aspects of Immunology', Blackwell Seient.Publ. Oxford Edinburgh, 1967.

3. KONDI V. , MITRICA N. BILAN ST., IACOBESCU A.:Ministerul Sanatatii Directia Farmaceutica si a aparaturii medicale: "Produse farmaeutice romanesti derivate de sange folosite in terapeutica"Ed.medicala 1972, pp.93-.135 .

4. MESROBEANU I., BERCEANU ST,; "Imunologie si imunopatologie', Ed.Med.- Bucuresti,1968.

5. ZARNEA G.: "Microbiologie generala” Ed.didactica _Pedagogica, Bucuresti,197.,pp • 521-526.

7. Institut ul Dr.I.Cantacusino: "Vaccinuri, seruri, produse biologice de diagnostic,medii de cultura si animale de laborator" Ed.med. _Busuresti, 1969.

8. ORDEANU V. « Curs de microbiologie generala si farmaceutica » UMF, FF an II, 2009 (nepublicat)